Cronica Cârcotaşilor… RUŞINICĂ!!!

Written by RBA Records. Posted in Blog

Kristine Se thelo - foto radu baron

Nu am mai scris de ceva timp pe blog dar se pare că sunt nevoită pentru că simpaticii cârcotaşi care cred că le ştiu pe toate şi au impresia că a fi perfect este uman şi a greşi este de-a dreptul “ruşinică”, iată că de această dată merită locul întâi cu felicitări în topul realizat chiar de ei.

Dacă v-aţi uitat ieri (24 martie) la Cronica Cârcotaşilor, m-aţi vazut şi pe mine într-un cadru filmat la emisiunea AutoMobile prezentată de Mihai Heimann, în care am fost acuzată de Huidu şi Găinuşă că am folosit o expresie gresită în contextul respectiv şi anume “undă de lungime”…

Singura problemă, stimaţi cârcotaşi, care aveţi în special impresii, inclusiv impresia că nu greşiţi niciodată, aflaţi că nu am fost eu cea care a spus acest lucru, ci o invitată care era în acel moment în platou.

Iată că într-un fel sau altul am ajuns cârcotaşa cârcotaşilor… Sinceră să fiu, la aşa jurnalişti cu experienţă nu mă aşteptam la asemenea greşeluţze, mai ales că din câte ştiu eu (deşi nu am absolvit facultatea de jurnalism pentru că unei blonde ca mine îi stă bine la muzică şi la drept), o informaţie se verifică din 3 surse. De fapt şi de drept nu eu sunt blondă… nu vreau să fiu răutăcioasă (aşa cum aţi fost voi) şi prefer să spun că aţi fost neatenţi pentru că nu aţi văzut că eu nici măcar nu vorbeam în momentul în care pe fundal se auzea interesanta replică “undă de lungime”. O altă dovadă că nu sunt eu atât de “inspirata” domnişoară blondă care a folosit expresia, este că nici rochia şi nici cizmele purtate de mine nu le-am desenat eu; rochia este semnata de Lorena Trică iar cizmele mele de scenă sunt creaţia lui Mihai Albu.

În altă ordine de idei, vă promit că dacă se va întâmpla vreodată sa greşesc (lucru foarte probabil pentru că suntem oameni) îmi voi asuma pe deplin greşeala.

Aşa că, dragi cârcotaşi, oricât de mult vă admir pentru unele glume, pe viitor informaţi-vă corect… Am mai spus şi repet, eu obişnuiesc să râd la bancurile cu blonde, nu mă simt una dintre “acele blonde”…

Huidu şi Găinuşă… RUŞINICĂ!!!